UMC dă startul sesiunii de admitere pentru programele de licență și de masterat

Sediul UMC - Universitatea Maritima Constanta. FOTO Catalin Schipor

La Universitatea Maritimă din Constanța începe vineri, 1 iulie, sesiunea de vară a concursului de admitere pentru programele de licență și de masterat.

Potrivit rectorului instituției de învățământ superior, prof. univ. dr. ing. Violeta Vali Ciucur, pentru admiterea din acest an, sunt scoase la concurs 1.305 locuri, dintre care 180 bugetate, la cele șapte programe de studii universitare de licență, trei dintre acestea și cu predare în limba engleză.

„Admiterea din acest an pentru programele de licență se va face în baza unui concurs de dosare, pentru care media de la examenul de bacalaureat va fi singurul criteriu de departajare a candidaților. Pentru înlesnirea întregului proces, atât pentru cetățenii români cât și pentru cei din străinătate, înscrierea se va realiza online, pe platforma dedicată a universității, cu suport tehnic atât la sediul instituției cât și telefonic”, precizează rectorul Violeta Vali Ciucur.

Astfel, pentru programele de studii de licență, înscrierile se pot face în perioada 1 – 10 iulie. Concursul de dosare va avea loc pe 11 iulie, iar soluționarea contestațiilor, în data de 12 iulie. Confirmarea locurilor pentru studenții admiși se va realiza în perioada 12 – 18 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 19 iulie.

Programele de studii de licență din cadrul celor două facultăți ale Universității Maritime din Constanța sunt:

Facultatea de Navigație si Transport Naval:

  • Navigație și Transport Maritim și Fluvial, în limba română și în limba engleză
  • Inginerie și Management în Domeniul Transporturilor

Facultatea de Electromecanică Navală:

  • Electromecanică Navală, în limba română și în limba engleză
  • Electrotehnică, în limba română și in limba engleză
  • Ingineria Sistemelor Electroenergetice
  • Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații
  • Ingineria și Protecția Mediului în Industrie

Ca în fiecare an, Universitatea Maritimă din Constanța organizează și concurs pentru studii de masterat, oferind 752 locuri, dintre care 100 bugetate, la cele 15 programe, trei dintre acestea cu predare în limba engleză.

Cei care doresc să aprofundeze studiile universitare, sunt așteptați să se înscrie pe platforma universității, începând cu data de 1 iulie și până pe 26 septembrie. Media finală va fi calculată prin cumularea mediei de licență și a mediei anilor de studii, în proporții egale.

În cazul românilor de pretutindeni și a cetățenilor străini care doresc să studieze la Universitatea Maritimă din Constanța, procedura de înscriere este identică și se realizează prin intermediul platformei digitale a universității.

Pentru finalizarea înmatriculării, candidații admiși au obligația de a depune în original actele de studii utilizate la înscriere (diploma de bacalaureat, sau, după caz, diploma de licență), precum și contractul de studii semnat în original.

Toate informațiile legate de admiterea pentru anul universitar 2022 – 2023 la Universitatea Maritimă din Constanța, sesiunile iulie și septembrie, pot fi accesate la https://cmu-edu.eu/admitere/.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*