Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a fost reprezentată sâmbătă, 6 decembrie, la Târgul de Carte „Gaudeamus Radio România” din București, în cadrul standului dedicat minorităților naționale, unde au fost expuse numeroase lucrări ce pun în valoare cultura, istoria și identitatea tătarilor din România.
Vizitatorii standului au fost întâmpinați de membre ale Organizației de Femei a UDTTMR, care au prezentat publicului o selecție amplă de titluri, de la apariții editoriale recente în limba tătară până la volume dedicate patrimoniului cultural și tradițiilor comunității tătare. Interesul vizitatorilor pentru limbile materne ale minorităților naționale a fost crescut, iar reprezentantele UDTTMR au oferit explicații și recomandări, transformând standul într-un spațiu de dialog cultural și deschidere spre diversitatea etnică a României.
Participarea UDTTMR la Gaudeamus reprezintă încă o inițiativă prin care organizația aduce în prim-plan identitatea comunității tătare și contribuția acesteia la patrimoniul multicultural al țării. Standul minorităților naționale rămâne, an de an, un punct de atracție pentru cei interesați de literatura dedicată etniilor din România, iar lucrările tătare expuse în 2025 au demonstrat din nou vitalitatea și continuitatea culturii tătare în spațiul românesc.

Be the first to comment