Trei persoane, urmărite penal de procurorii DNA după ce au sustras informații din baza militară de la Mihail Kogălniceanu privind diverse contracte comerciale

Sediul DNA Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Sediul DNA Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de trei suspecți, între care și un fost coordonator transport din cadrul bazei militare Mihail Kogălniceanu. Cei trei,  sunt acuzați de implicare în infracțiuni grave legate de contractele comerciale încheiate cu autoritățile americane.

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se arată că, în perioada mai 2019 – septembrie 2022, unul dintre suspecți ar fi ocupat funcția de coordonator transport (transportation coordinator) în Departamentul Transporturi (Transportation Office) din cadrul bazei militare Mihail Kogălniceanu. El a fost acreditat și autorizat să gestioneze și să lucreze cu informații confidențiale – „business sensitive”, iar acest statut i-ar fi permis să aibă acces autorizat neclasificat, la sistemul Departamentului de Apărare al USA – Departament of Defense (DoD) în legătură cu activitatea zilnică, în cadrul domeniului de transport.

Ulterior, el ar fi pus la dispoziția celorlalți doi suspecți, care controlau trei societăți comerciale – SC Alessia Pro Trans Spedition SRL, SC Luxortransrom SRL și SC Mrln Shippping Grup SRL, informații nedestinate publicității referitoare la contractele comerciale încheiate de firmele din România cu două agenții autorizate de Forțele Armate ale USA să negocieze și să încheie contracte cu contractori agreați.

„Acele informații ar fi privit prețurile cadru minimale și maximale, generale, oferite pe categorii de transport, kilometri, capacitate gabaritică, pe categorii precise de mijloace de transport, date privind punctul de plecare, punctul de sosire și rute strict stabilite, pentru România și alte țări din Europa. Accesul la datele respective ar fi permis SC Alessia Pro Trans Spedition SRL, SC Luxortransrom SRL și SC Mrln Shipping SRL să încheie mai multe contracte și să încaseze de la de la autoritățile americane suma totală de peste 16.321.445 de euro”, se arată în rechitoriul procurorilor DNA.

Pentru aceste „servicii” suspectul ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite, dintre care amintim: sume de bani, un teren în suprafață de 574 de metri pătrați situat în municipiul Constanța, cu o valoare declarată de 250.000 de lei, și un autoturism Audi Q7, cu o valoare declarată de 170.000 de lei.

În plus, anchetatorii mai precizează că unul dintre cei doi oameni de afaceri a ocupat și el funcția de „transportation coordinator”, dar a fost concediat în luna aprilie 2019, ca urmare a încălcării unor prevederi din regulamentul intern al bazei militare.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumelor totale de 531.450 de euro și 1.501.847 de lei, ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locațiile unde își desfășoară activitatea cele trei societăți comerciale și la domiciliul unuia dintre oamenii de afaceri.

În acest dosar, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de șase suspecți – cele trei persoane fizice dar și societățile comerciale, pentru săvârșirea unor infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității, dacă fapta a fost săvârșită  în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, luare de mită și dare de mită. Acestora li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*