Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de miercuri, 25 ianuarie, în ajutorul victimelor unui accident rutier, petrecut la ieşirea din localitatea Ovidiu și în care au fost implicate trei autoturisme. Una dintre mașini s-a răsturnat, dar toate cele șase persoane implicate în incident au refuzat transportul la spital.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, trei echipaje SMURD şi o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță.
„La locul accidentului au fost găsite șase persoane, conștiente, cooperante, care au refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un individ prins de polițiști pentru că organiza jocuri clandestine de alba – neagra, după ce a fost lăsat în libertate s-a întors în același loc, și a continuat activitatea infracțională, fiind iar prins de […]
14 artişti, 16 localităţi, mii de copii fericiţi! Zeci de mii de zâmbete… nepreţuite! Acestea sunt coordonatele generale ale proiectului „Dram Drum – Autobuzul Veseliei”, organizat de Asociația Culturală Teatrelia şi realizat cu sprijinul Consiliului […]
SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, în seara zilei de 28 iulie, ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic […]
Be the first to comment