Angajații RAJA au intervenit pentru remedierea avariei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada B. P. Hașdeu, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA sunt nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul cuprins de străzile Poporului și Bujorului în cursul zilei de 18 decembrie, în intervalul orar 9.30 – 12.30.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului auto a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O ambulanță a fost lovită în plin și s-a răsturnat la intersecția străzii Cumpenei și Aurel Vlaicu din municipiul Constanța. În urma impactului au rezultat patru victime, printre care se pare că este vorba de […]
Vineri, 19 august a.c., începând cu ora 20.30, plaja din perimetrul Hotelului Tomis Mamaia va găzdui o expoziție de artă plastică semnată de câțiva tineri artiști constănțeni. Evenimentul “Beach party with Treeb” este o expresie […]
Drăghici Daniel, elev al Școlii de Poliție, se afla în timpul liber când a recuperat peste 20.000 de lei, bani luați de la un bătrân, de 74 de ani, din Pitești ce fusese înșelat prin […]
Be the first to comment