În vederea identificării unei avarii la intersecția Șos. Mangaliei cu str. Theodor Speranția din municipiul Constanța, S.C. RAJA S.A. a fost nevoită să blocheze astăzi, 06 octombrie 2016, traficul rutier pe prima banda de circulație de pe Șos. Mangaliei, pe sensul de mers către stațiunea Eforie, în intervalul orar 11,30 – 14,30.
“Ne cerem scuze participantilor la trafic din zona respectivă și îi asigurăm că echipele RAJA Constanta vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrării într-un timp cât mai scurt”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipele RAJA intervin astăzi, 14 aprilie 2025, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de distribuție, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția străzilor Izvor cu Dionisie cel Mic, […]
Lucrarea programată ce urma a fi efectuată în perioada 27 septembrie 2023, ora 22.00 – 28 septembrie 2023, ora 12.00, în vederea conectării conductei nou înființate DN 900 la nivelul surselor de apă, dar și […]
Compania de termoficare din Constanța s-a confruntat în ultimele zile cu o succesiune de avarii majore apărute pe rețeaua de transport a agentului termic, după repunerea în funcțiune a pompelor de circulație amplasate în CET […]
Be the first to comment