Titlurile de campioni mondiali la lupte pe plajă se decid, în acest weekend, la Constanța

Titlurile de campioni mondiali la lupte pe plajă se decid, în acest weekend, la Constanța

Cea mai așteptată competiție internațională de lupte pe plajă – Beach Wrestling World Championships 2021 va avea loc la Constanța, în perioada 23 – 26 septembrie, într-o locație specială – Plaja Neversea. Evenimentul este organizat de Federația Română de Lupte, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 23 septembrie, începând cu ora 15.30.

Peste 600 de sportivi și oficiali din peste 50 de țări vor participa la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă. Publicul se va putea bucura de lupte pline de adrenalină și procedee spectaculoase. Intrarea va fi liberă pentru toți cei care vor dori să încurajeze componenții Loturilor Naționale ale României, în cursa lor pentru medalii și să se bucure de un spectacol garantat. Cei prezenți vor avea ocazia să participe la o mulțime de evenimente cultural-artistice care evidențiază valorile locale dobrogene și naționale. Programul va conține și meciuri demonstrative de lupte tradiționale tătărești – Küreș.

Luptele pe Plajă au cunoscut o ascensiune rapidă pe plan mondial, astfel încât această disciplină va deveni olimpică, începând cu Jocurile Olimpice 2028.

Întrecerea mondială din acest an este o premieră. Federația Internațională UWW a dorit să recompenseze România pentru implicarea din ultimii ani, iar țara noastră a fost aleasă în calitate de gazdă pentru toate categoriile de vârstă: cadeți, juniori și seniori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*