Tineri prinși de jandarmi în Vama Veche în timp ce fumau jointuri

Tineri prinși de jandarmi în Vama Veche în timp ce fumau jointuri. FOTO GMJ Constanța

Jandarmii au surprins în Vama Veche, șapte persoane care aveau asupra lor peste 12 grame de fragmente vegetale de culoare verde cu miros înțepător și trei grindere metalice pentru mărunțit substanță vegetală.

Potrivit Grupării Mobile Constanța, militari aflați vineri, 09 iulie, în misiune de menținere și asigurare a ordinii și siguranței publice în Vama Veche au observat trei tineri care-și confecționau țigarete artificiale (jointuri). La vederea echipajului, aceștia au devenit agitați, au aruncat pe jos jointurile și s-au îndreptat către autoturism. Au fost somați, s-au oprit și li s-a făcut controlul corporal sumar și al mașinii. Asupra acestora, în buzunarele pantalonilor și în mașină, jandarmii au mai găsit peste 10 grame de fragmente vegetale de culoare verde cu miros înțepător și trei grindere metalice pentru mărunțirea substanței. Cei trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, au declarat că sunt consumatori și că ocazional mai și vând substanțe halucinogene.

Câteva ore mai târziu, jandarmii au mai depistat în aceeaşi localitate, alți patru tineri care aveau asupra lor substanță vegetală de culoare verde-olive, sub formă de muguri ambalată în folie de hârtie.

Persoanele au fost conduse la sediul Poliției Vama Veche pentru întocmirea actelor de constatare și substanța cu fragmentele vegetale și grinderele metalice găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Tineri Prinși De Jandarmi în Vama Veche în Timp Ce Fumau Jointuri – CTnews » Local Info

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*