Tineri care consumau alcool în Medgidia, prinși de jandarmi și cu substanțe interzise

Droguri găsite de jandarmi. FOTO Jandarmeria Constanța

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat, ieri, în jurul orei 21.30, în fața unui bloc din Medgidia, doi tineri, cu vârsta de 21, respectiv de 18 ani, care consumau băuturi alcoolice.

„Acest fapt i-a determinat pe oamenii legii să-i legitimeze pe cei doi și apoi, datorită faptului că aceștia păreau foarte agitați de prezența patrulei, să-i controleze corporal.

În urma controlului corporal jandarmii au descoperit asupra fiecăruia dintre ei câte un pachețel care conținea muguri vegetali de culoare verde-oliv, cu miros specific, susceptibili a avea efecte psihoactive.

Tânărul de 21 de ani le-a relatat jandarmilor că a cumpărat substanța respectivă pentru uz propriu, deoarece fumează pentru a se liniști. Celălalt tânăr le-a spus jandarmilor faptul că el doar ținea acel pachețel, care de fapt aparținea unei terțe persoane”, Jandarmeria Constanța.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde le-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri). Substanțele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*