
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va participa, în perioada 24–27 iulie 2025, la Festivalul Opera Nights, unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale din vestul țării, organizat de Consiliul Județean Hunedoara.
Ediția din acest an reunește un număr impresionant de 120 de artiști, într-o distribuție internațională, și propune publicului patru spectacole în patru locații cu personalitate din județul Hunedoara: Hunedoara, Orăștie, Petrila și Deva. Accesul publicului este gratuit, iar toate spectacolele vor începe la ora 21:00.
Programul festivalului este următorul:
24 iulie 2025 – Hunedoara: Forța destinului
25 iulie 2025 – Orăștie: Elixirul dragostei
26 iulie 2025 – Petrila: Gală de operă
27 iulie 2025 – Deva: Flautul fermecat
Festivalul promite o experiență lirică de calitate într-un cadru inedit, contribuind la promovarea artei muzicale în spații neconvenționale, cu deschidere către publicul larg.
Be the first to comment