Sute de polițiști constănțeni au vegheat ca trecerea în noul an să se desfășoare fără probleme deosebite

Peste 850 de polițiști constănțeni s-au aflat la datorie, în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, pentru ca sărbătoarea anului nou și minivacanța prilejuită de aceasta să se desfășoare în siguranță. Astfel, în perioada menționată nu au fost înregistrate evenimente negative deosebite.

Potrivit IPJ Constanța, la nivelul județului au fost organizate peste 340 de patrule, în dispozitivul de menținere a ordinii publice, atât independente, cât și mixte, împreună cu jandarmii constănțeni. Totodată, polițiștii rutieri au fost prezenți pe drumurile naționale și județene, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, au fost folosite 20 de radare pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive.

În această perioadă, polițiștii constănțeni au intervenit la 370 de evenimente, dintre care 341 sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

În total, la nivelul județului Constanța au fost aplicate 277 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 166.000 de lei. În plus, au fost reținute, în vederea suspendării, 17 permise de conducere, dintre care opt pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și două pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale. De asemenea, au fost retrase nouă certificate de înmatriculare.

În perioada menționată, din fericire, pe drumurile din județul Constanța nu au fost înregistrate accidente rutiere grave, care să fie soldate cu decesul sau vătămarea corporală gravă a vreunei persoane.

În această minivacanță, la nivelul județului Constanța au fost sesizate 102 infracțiuni, dintre care 33 contra persoanei, 35 contra patrimoniului și 15 la regimul rutier, fiind vorba, cu preponderență, despre infracțiuni de furt, lovire sau alte violențe, distrugere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*