Ștampila de control din cadrul unei secții de votare din municipiul Constanța, luată acasă de președintele secției

Ștampila de control din cadrul unei secții de votare din municipiul Constanța a fost luată acasă de președintele secției și sunt făcute verificări în acest caz.

”În urma verificărilor efectuate,  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au constatat că ștampilele de vot și documentele necesare desfășurării procesului de votare au fost sigilate corespunzător, în interiorul secției de votare.

Tot din cercetările efectuate a rezultat că președintele secției de votare ar fi plecat la domiciliu cu ștampila de control, folosită la sigilarea secției.

În cauză a fost sesizată Autoritatea Electorală Permanentă, în vederea luării măsurilor legale ce se impun” – IPJ Constanța.

Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii împrejurărilor de fapt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*