
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează vineri, 9 mai, ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, un spectacol dedicat Zilei Limbii Tătare. Evenimentul are ca scop pe de o parte reunirea etnicilor tătari în jurul uneia dintre valorile identitare esențiale, respectiv limba maternă, iar pe de altă parte promovarea culturii tătare în rândul constănțenilor indiferent de etnie. Toți cei care iubesc muzica, dansurile și graiul tătarilor din Dobrogea sunt așteptați la un maraton cultural, în cadrul căruia copiii de la cursul de Limba Tătară de la Școala Comunitară a UDTTMR vor recita poezii în limba maternă, iar ansamblurile organizației vor prezenta cele mai frumoase dansuri tradiționale tătărești. Implicarea tinerilor membri ai comunității în păstrarea și promovarea limbii materne va fi recompensată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu diplome și premii surpriză. Intrarea la spectacol este liberă!
Activitatea dedicată Zilei Limbii Tătare este organizată anul acesta în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
Ziua Limbii Tătare se sărbătorește oficial în țara noastră la data de 5 mai, grație Legii nr. 256/2010, adoptată de Parlamentul României.
Be the first to comment