Șoferii băuți și vitezomani din județul Constanța, sancționați de polițiști. Amenzile de noaptea trecută depășesc 135.000 lei

Polițiștii au împărțit amenzi în tot județul Constanța. FOTO IPJ Constanța
Polițiștii au împărțit amenzi în tot județul Constanța. FOTO IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a comerțului ilicit. Astfel, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane, au fost verificate peste 50 de vehicule și 3 locații publice.

Totodată, au fost testați cu aparatul etilotest 5 conducători auto, au fost verificate 9 persoane față de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar și o persoană față de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 40.000 de lei. Polițiștii au acționat cu aparatele radar pe principalele artere de circulație, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. Astfel, au fost reținute, în vederea suspendării, 29 de permise de conducere, pentru depășirea limitei legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 1 certificat de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Acțiunea “Blocada”, în muncipiul Constanța

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, au desfășurat o razie în sistem integrat, cu efective mărite, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.

La razie au participat, în principal, polițiști din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale. Astfel, au fost legitimate aproximativ 590 de persoane, au fost verificate peste 300 de vehicule și 109 locații publice.

De asemenea, au fost identificați 3 minori, de 8 ani, 10 ani și, respectiv, 14 ani, plecați voluntar de la domiciliu. Aceștia au fost reîncredințați familiei.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, de peste 95.000 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 11 permise de conducere, dintre care 7 pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, a fost retras 1 certificat de înmatriculare și au fost constatate 7 infracțiuni în flagrant.

La data de 7 octombrie, în jurul orei 21.30, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Cireșica, din comuna Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 7 octombrie, în jurul orei 22.45, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Haltei, din comuna Valu lui Traian, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Pelicanului, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 8 octombrie în jurul orei 01.15, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Pelicanului, din municipiul Constanța. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

La data de 8 octombrie, în jurul orei 02.35, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Griviței, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală. La acțiune au participat și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*