Societate comercială amendată cu 20.000 de lei, pentru abandonarea de deșeuri în spațiu public

Firmă amendată cu 20.000 de lei, pentru abandonarea de deșeuri în spațiu public. FOTO DGPL

O firmă din Constanța a fost amendată de polițiștii locali, cu 20.000 de lei, după ce a abandonat un morman de deșeuri în spațiul public. Sancțiuni similare, de mii de lei, au fost aplicate, din aceleași motive, și în cazul unor persoane private.

Potrivit Primăriei Constanța, în cursul serii trecute, polițiștii locali au observat că pe strada Bărăganului, pe trotuar, era depozitată o grămadă mare de deșeuri. Reprezentanții Direcției Gestionare Servicii Publice, împreună cu polițiștii locali s-au deplasat la fața locului și au sesizat că un operator economic care își desfășura activitatea în zonă a abandonat în afara sediului deșeurile care urmau să fie ridicate a doua zi de operatorul de salubritate. Mai mult decât atât, societatea în cauză pusese deșeurile menajere laolaltă cu cele reciclabile, cu toate că deținea un contract cu o societate care colectează acest tip de deșeu.

Drept urmare, pentru abandonarea gunoaielor pe domeniu public și pentru nepredarea deșeurilor reciclabile către firma contractată în acest sens, operatorul economic a fost sancționat cu amendă de 20.000 lei, conform Legii 211/2011 și a fost dispusă măsura salubrizării având în vedere că deșeurile nu erau organizate în recipiente specifice. Mai mult decât atât, Primăria Constanța a sesizat Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Constanța.

„Această acțiune este doar una din numeroasele acțiuni desfășurate de polițiștii locali cu atribuții în domeniile protecția mediului și ordine și liniște publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală. Zilnic se verifică zonele în care se depozitează deșeuri vegetale, menajere sau inerte și se identifică depozite nelegale, aplicându-se, ori de câte ori este cazul, sancțiuni contravenționale”, au precizat reprezentanții instituției.

Astfel, în urma controalelor efectuate, în data de 24 martie, polițiștii locali au depistat la intersecția bulevardului I.C. Brătianu cu strada Egalității, trei persoane care au abandonat pe domeniul public o cantitate considerabilă de deșeuri. Acestea au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HCLM 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța și Legii nr. 211/2011, privind regimul deșeurilor.

În aceeași zi, polițiștii locali au identificat, în zona străzilor Iuliu Maniu și Jean Bart, un depozit nelegal de deșeuri (hârtii, plastice, cartoane). În urma verificării acestuia, au fost găsite mai multe documente cu ajutorul cărora a fost identificat proprietarul acestor deșeuri și sancționat cu amendă în cuantum de 3.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 211/2011. De asemenea, polițiștii locali au dispus măsura de igienizare a zonei.

„Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numărul de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau la adresele de mail primarie@pimaria-constanta.ro, politia.locala@primaria-constanta.ro sau secretariat.dgsp@primaria-constanta.ro”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*