După debarcarea lui IPS Teodosie în Portul Tomis, acesta împreună cu soborul de preoți au plecat spre Arhiepiscopie. FOTO Cătălin Schipor
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sosi în această seară cu Sfânta Lumină în Portul Turistic Tomis în jurul orei 23.30, de unde va pleca, pe faleza Cazinoului Constanța, spre Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Aici va oficia slujba Învierii, după cum urmează:
În jurul orei 23.50, în fața Catedralei arhiepiscopale va începe prima parte a slujbei, după recomandările Patriarhiei Române;
Apoi, IPS Teodosie și clerul vor intra în catedrală pentru a săvârși restul Canonului Învierii și Sfânta Liturghie. După intrarea clerului, ușile catedralei se vor închide, astfel încât slujba să fie săvârșită conform ordonanțelor militare, fără prezența credincioșilor. Rugăm reprezentanții presei să acționeze cu profesionalism, respectând distanța socială impusă de autorități.
Slujba va fi transmisă online pe pagina oficială de facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, precum și de către partenerii media.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Noile tehnologii nu mai sunt o necunoscută pentru nevăzătorii constănţeni şi gălăţeni. Este vorba despre 30 de calculatoare special adaptate nevoilor lor, […]
La Constanța a fost lansată Săptămâna Prevenirii Criminalității, campanie națională derulată de IGPR. Astfel, polițiștii din întreg județul Constanța vor acționa în […]
Be the first to comment