Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a deschis un nou ghișeu

Plata impozitelor și a taxelor la SPIT Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

Începând cu data de 9 mai, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța vine în sprijinul cetățenilor prin deschiderea unui nou ghișeu pe strada Traian nr. 24B, în sediul unde își desfășoară activitatea Baroul Constanța.

Astfel, cetățenii pot achita taxele judiciare de timbru la ghișeul deschis special pentru încasarea acestora, de luni până vineri în intervalul orar 08.00-16.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*