Senatorul PSD Felix Stroe: „Încetarea plafonării adaosului la alimentele de bază ar aduce scumpiri de cel puțin 20% pentru constănțeni”

Felix Stroe. FOTO Mitică Raftu.

Senatorul PSD de Constanța, Felix Stroe, a lansat în această săptămână un apel public către parlamentarii PNL și USR din județ, cărora le-a cerut să susțină menținerea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. Potrivit social-democratului, măsura a demonstrat că funcționează și contribuie la scăderea inflației și la protejarea consumatorilor într-o perioadă marcată de scumpiri la energie și majorări de taxe.

„Datele oficiale arată clar: astăzi, prețurile la cele 17 alimente de bază supuse plafonării sunt mai mici decât în iunie 2023, când această măsură a fost introdusă. Faptul că românii au putut cumpăra pâine, lapte, carne sau ulei la prețuri plafonate este dovada că măsura a funcționat”, a transmis Stroe.

Social-democrații au cerut în cadrul Coaliției de Guvernare prelungirea plafonării, iar premierul urmează să ia o decizie până marți, săptămâna viitoare. În cazul în care Executivul nu va aproba continuarea măsurii, PSD are de gând să vină în Parlament cu o propunere legislativă în acest sens.

Apelul senatorului constănțean s-a adresat direct parlamentarilor PNL și USR de Constanța: Bogdan Huțucă, Silviu Coșa, Marian Crușoveanu, Stelian Ion și Remus Negoi.

„Încetarea acestei măsuri, așa cum își doresc partidele din care faceți parte, va duce la creșteri explozive de prețuri, de cel puțin 20%, la alimentele care se află pe masa fiecărui constănțean. Domnilor parlamentari de Constanța, nu contează cine a inițiat plafonarea și nici că suntem din partide cu ideologii diferite, important este să facem bine pentru cei care ne-au ales. Vă cer să acționați pentru constănțeni! Este datoria dumneavoastră față de cei care v-au votat și v-au trimis în Parlament”, a punctat Felix Stroe.

Acesta a reamintit că în Uniunea Europeană există șapte state în care adaosul comercial la alimentele de bază este plafonat și a subliniat exemplul Croației, unde 70 de produse au fost incluse pe lista celor esențiale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*