Șeful Poliției Eforie, pus sub control judiciar pentru luare de mită. El ar fi primit câte 300 de lei/ zi, pentru a închide ochii la comerțul ambulant de pe plaje

Șeful Poliției Eforie, pus sub control judiciar pentru luare de mită

Șeful Poliției Eforie, Gabriel Coteanu, a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupție, pe o durată de 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Constanța, în perioada iulie – august 2019 și iulie – august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, Gabriel Coteanu ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/ neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

„Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/ zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie. La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități”, se precizează în documentul citat.

De asemenea, conform procurorilor anticorupție constănțeni, în ziua de 10 august 2020, Gabriel Coteanu i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 de lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească teritoriul României și să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță și să nu își exercite profesia de polițist, implicit prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, au mai precizat procurorii DNA din Constanța.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Traficanți de droguri din Constanța, reținuți în urma unei acțiuni a procurorilor anticorupție – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*