Consilierii locali ai municipiului Medgidia au fost convocați în ședință extraordinară în data de 15 octombrie, începând cu ora 17.00. Pe ordinea de zi se numără doar patru proiecte, toate inițiate de către primarul Valentin Vrabie.
Ordinea de zi a ședinței din 15 octombrie este următoarea:
Proiectul de hotărâre nr. 34 privind aprobarea Structurii organizatorice și a statului de funcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului
Proiectul de hotărâre nr. 35 privind instituirea unor facilități fiscale
Proiectul de hotărâre nr. 36 privind completarea inventarului domeniului public al municipiului Medgidia conform anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr.8732/04.10.2019
Proiectul de hotărâre nr. 37 privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia pe anul 2019 –
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat sâmbătă 8 septembrie pe toată raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul constănțenilor. Aceștia au aplicat 205 de […]
Un accident feroviar a avut loc astăzi dimineață între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu după ce o mașină a fost lovită de un tren, iar șoferul autoturimului a fost rănit. Intervenția pompierilor a fost una […]
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a convocat, vineri, 20 noiembrie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a stabili măsurile ce se impun în urma decizie CJSU de carantinare a municipiului Constanța pentru 14 zile […]
Be the first to comment