Consiliul Local Municipal Medgidia este convocat în ședință de îndată în cursul zilei de 27 decembrie, începând cu ora 14.00.
Pe Ordinea de zi sunt trei proiecte de hotărâri, toate fiind inițiate de către primarul Valentin Vrabie.
Stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a taxelor speciale, precum si a procedurii privind aprobarea scutirii de la plata a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al municipiului Medgidia, pentru anul 2019
Aprobarea Actului adițional nr.2 la Contractul subsecvent de servicii nr.279/04.10.2018 aferent acordului cadru de prestări servicii nr.195/03.10.2017
Aprobarea structurii organizatorice, organigramei si statului de functii ale Clubului Sportiv “Medgidia”
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Forțele Navale Române participă cu corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și fregata „Regina Maria” la Exercițiul multinațional „Sea Breeze 20”, care se desfășoară în perioada 20 – 27 iulie, în apele teritoriale ale Ucrainei, în apele […]
Este deja a 3-a oară când Bulevardul Tomis se închide pentru reabilitare în mai puțin de 10 zile. Primăria Municipiului Constanţa şi S.C. Confort Urban S.R.L. anunţă că circulaţia pe bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins […]
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța, colonelul Daniel Popa, a murit, miercuri, într-un spital din București, unde fusese internat după ce fusese diagnosticat cu coronavirus. Colonelul Daniel Popa fost transportat […]
Be the first to comment