Șase persoane din Techirghiol au fost amendate cu 10.000 de lei pentru că au făcut scandal și au încălcat ordonanțele militare

Polițiștii din trupele speciale, în alertă. FOTO CTnews.ro

Șase persoane au fost amendate de polițiștii constănțeni cu 10.000 de lei după ce au provocat un scandal pe o stradă din Techirghiol și au încălcat ordonanțele militare.

Pe data de 1 mai, în jurul orei 22.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din orașul Techirghiol ar avea loc un conflict între mai multe persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în dreptul unui imobil, mai multe persoane își adresau injurii și se îmbrânceau, motiv pentru care s-a intervenit pentru aplanarea conflictului, însă persoanele în cauză au devenit recalcitrante și au pătruns în curtea imobilului, refuzând să coopereze cu forțele de ordine.

“Întrucât existau indicii că persoanele implicate încalcă prevederile Ordonanțelor Militare în vigoare, iar din momentul în care au pătruns în curte, persoanele în cauză au început să asculte muzică la intensitate ridicată, tulburând liniștea publică, în sprijin au sosit luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au intervenit și au imobilizat mai mulți bărbați, aceștia fiind conduși la sediul Poliției pentru audieri”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța

În urma cercetărilor, 4 bărbați au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 8.000 de lei, iar alți 2 bărbați au fost amendați la Legea 61/1991, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*