Săptămână plină de provocări pentru sportivii de la CSM Constanța. Echipa de rugby seniori debutează într-un nou sezon

Echipa de rugby a CSM Constanța. FOTO CSM Constanța

Sportivii CSM Constanța au o nouă săptămână plină de provocări! Amalia Niță luptă pentru un nou titlu european de tineret la box, iar seniorii secției de judo se bat pentru medalii la Campionatele Naționale. Echipa de rugby debutează într-un nou sezon al Diviziei Naționale de Seniori. Meciuri importante și pentru echipele masculine de handbal, volei și baschet, în ligile naționale și campionatele de tineret și juniori, dar și pentru băieții de la tenis de masă, care luptă pentru promovarea în Superligă!

Baschet seniori

Baschetbaliștii noștri își încheie evoluția din Grupa 1-10 a Ligii Naționale Getica ’95 cu un meci pe teren propriu și se pregătesc de play-off! CSM Constanța s-a calificat în premieră în Top 8, depășindu-le în clasament pe Dinamo și CSM Târgu Mureș. Echipa antrenată de Dan Fleșeriu și Valentin Boian va încheia pe locul 7 dacă va câștiga duelul cu CSM Corona Brașov, pe care a învins-o în deplasare cu 96-93. Băieții noștri luptă pentru cea de-a șaptea victorie și speră să aibă de partea lor o sală plină! Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 18.00! Meciul va fi LIVE pe aplicația CSM Constanța (Google App & App Store), pe site-ul www.csmconstanta.ro la secțiunea LIVE TV, pe youtube-ul FRB TV.

Handbal Juniori

Juniorii 1 CSM Constanța susțin al doilea meci, în decurs de trei zile, în Campionatul Național de Handbal Masculin – Grupa Valoare 1! După un joc dificil pe teren propriu, joi, în fața liderului neînvins al grupei, CSU Din Suceava, scor 36-44, echipa antrenată de Enis Murtaza joacă în deplasare cu LPS Vaslui. În meciul tur, de la Constanța, Ștefan, Murtaza & comp i-au învins pe vasluieni cu 34-30 și vor să repete acum evoluția pentru un nou succes în grupă. Duminică, 7 Aprilie, de la ora 14.00.

Juniorii 2 CSM Constanța susțin două meciuri consecutive în deplasare, în etapele a III-a și a IV-a din Grupa Valoare 2 a Campionatului Național de Handbal Masculin J2. După ce a cedat, luni, în deplasare, 21-25 cu LPS Vaslui, echipa antrenată de Ionuț Pușcașu are parte de un nou meci dificil. CSM Constanța (locul 2, 8 puncte) joacă pe terenul liderului grupei, CSU Din Suceava (locul 1, 10p). Luni, 8 Aprilie, de la ora 17.00. Iar misiunea în Moldova nu se încheie! Băieții noștri joacă, peste alte două zile, și cu LPS Suceava (locul 3, 7p)! Marți, 10 Aprilie, de la ora 10.30.

Juniorii 3 CSM Constanța au parte de o deplasare grea, în Grupa Speranță 1 a Campionatului Național J3. Băieții antrenați de Denis Ali joacă pe terenul celor de la CSM Adjud 1946, în etapa a V-a. Vineri, 6 aprilie, de la ora 14.00, în Sala Municipală Adjud.

Box

Din lotul României, care participă în perioada 4-14 Aprilie la Campionatul European de box pentru tineret de la Porec (Croația) face parte și pugilista Amalia Niță de la CSM Constanța. Sportiva noastră este neînvinsă în carieră, dublă campioană europeană de junioare și campioană europeană de tineret, anul trecut la Erevan (Armenia) la categoria 70 kg. Antrenorii Amaliei Niță la CSM Constanța sunt Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.

Volei seniori

Echipa noastră antrenată de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală va evolua în faza a doua din play-off-ul Diviziei A1, în grupa 5-8. În primul meci, CSM Constanța va întâlni la București pe Steaua, partidele urmând să se joace după sistemul 2 din 3. Meciul al doilea este programat Miercuri, 10 Aprilie la Constanța și dacă va fi necesar, jocul al treilea se va disputa pe 13 Aprilie la București. Prima partidă Steaua – CSM Constanța se va juca Sâmbătă, 6 Aprilie, de la ora 18,00, în direct pe site-ul www.frvolei.ro la secțiunea TV.
Handbal seniori

CSM Constanța joacă, în etapa a XXII-a din Liga Zimbrilor, pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj. Băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu luptă pentru cea de-a 18-a victorie din acest sezon, care i-ar aduce cu un pas mai aproape de medaliile de argint. CSM Constanța are 5 puncte peste următoarea clasată, Minaur, și un meci-restanță cu Steaua. Echipa noastră este favorită și vrea să continue seria invincibilă din acest an. Sâmbătă, 6 Aprilie, de la ora 16.00, în Sala Horia Demian din Cluj-Napoca. Meciul va fi LIVE pe aplicația CSM Constanța (Google App & App Store), pe site-ul www.csmconstanta.ro la secțiunea LIVE TV și pe youtube-ul CSM Constanța

Rugby seniori

Etapa inaugurală a Diviziei Naționale de Seniori programează pentru CSM Constanța un meci pe teren propriu. Un nou început pentru echipa noastră de rugby, cu un staff nou alcătuit din Alexandru Lupu (antrenor principal) și Marius Codea (antrenor secund, care va continua să pregătească și echipa U20 în ultimele meciuri din acest sezon). Obiectivul formației noastre este clasarea pe podium și promovarea cât mai multor rugbyști constănțeni de la U20. În primul meci al campionatului, CSM Constanța se va confrunta cu Bucovina Suceava, formație pe care în sezonul trecut a întâlnit-o de patru ori și a reușit tot atâtea victorii clare: în prima fază, pe 10 iunie, 64-15 la Suceava și pe 2 iulie, 78-8 la Năvodari, iar în faza secundă: pe 27 august, 120-3 la Năvodari și pe 7 octombrie, 100-6 la Suceava. Meciul este programat Duminică, 7 Aprilie, de la ora 10,00 pe terenul „Marina” din Mangalia, în direct pe site-ul www.csmconstanta.ro/livetv și pe aplicația mobilă CSM Constanța.

Rugby U20

În ultima etapă din sezonul regulat al Campionatului Național U20 se vor întâlni primele clasate, CSM Constanța (locul 2 cu 25 de puncte) și liderul clasamentului CT „Dinicu Golescu”-Rapid București (formație neînvinsă cu 33 de puncte). Echipa noastră antrenată de Marius Codea și Claudiu Trandafir are nevoie de cel puțin un punct pentru a termina pe locul al doilea și a juca semifinala pe teren propriu, dar bineînțeles, obiectivul este victoria. Partida se va juca Duminică, 7 Aprilie, de la ora 14,00 pe terenul „Marina” din Mangalia, în direct pe site-ul www.csmconstanta.ro/livetv și pe aplicația mobilă CSM Constanța.

Judo

Sportivii secției de judo CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionatul Național Individual Seniori, între 5 și 7 Aprilie, la Arad. Clubul nostru este reprezentat de Vlad Topală, la categoria +100kg, Victor George Sandu, Laurențiu David Gliga și Andrei Cristian Ene, toți la 81kg, și Alexandru Tănase, la 73kg. Judoka antrenați de Florin Radu Luca și Gheorghe Lozovanu se vor bate pe tatami cu cei mai valoroși adversari din țară.

Tenis de masă

Echipa masculină de tenis de masă CSM Constanța s-a calificat la barajul de promovare în Superligă, după ce a încheiat pe primul loc sezonul regulat în Seria I a Diviziei A. În componența Cristian Grigore (antrenor-jucător), Cristian Chirița, Bogdan Iacob, Paul Mladin, Victor Carabaș, CSM Constanța va juca barajul cu CS Politehnica Cluj-Napoca, tur-retur, primul meci pe terenul ardelenilor. Sâmbătă, 6 aprilie, în Sala CS Lamont Paralimpic Salvia.

Baschet juniori

Juniorii U16 CSM Constanța, antrenați de Norbert Kovasch, vor victoria în duelul cu ACS Sega București, după ce au cedat marți pe terenul celor de la Rising Stars Popești Leordeni, scor 65-67. Echipa noastră, clasată pe locul 3 în Grupa I GVA, cu 6 victorii în 9 meciuri disputate și 15 puncte, întâlnește echipa de pe locul 5, care a strâns 10 puncte, reușind însă un singur succes în cele 9 meciuri jucate. CSM Constanța U16 – ACS Sega București U16 se joacă sâmbătă, 6 Aprilie, de la ora 13.30, în sala Complexului Sportiv Tomis. Meciul va fi LIVE pe aplicația CSM Constanța (Google App & App Store), pe site-ul www.csmconstanta.ro la secțiunea LIVE TV și pe youtube-ul CSM Constanța (https://www.youtube.com/watch?v=l48owPIRnR4).
CSM Constanța U18 s-a impus cu CSU Andu Sibiu și se pregătește de un nou meci de foc, cu U-BT Cluj-Napoca, în etapa a XIV-a din Grupa Națională. Băieții antrenați de Norbert Kovasch ocupă locul 5, cu 7 victorii în 13 partide disputate și 20 de puncte, în timp ce clujenii se află pe locul 3, cu 8 victorii și 21 de puncte. Duelul are loc în Polivalenta B din Cluj-Napoca. Duminică, 7 aprilie, de la ora 12.00.

Baschet Liga 1

CSM 2 Constanța joacă un nou meci în Liga I de Baschet Masculin. Echipa antrenată de Bogdan Ivanovici și Valentin Boian evoluează pe terenul ultimei clasate din Grupa Echipe Satelit, CSM CSU 2 Rm.Vâlcea. Băieții noștri vor cea de-a șasea victorie. Duminică, 7 Aprilie, de la ora 13.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*