Săptămâna aceasta se reabilitează carosabilul pe mai multe străzi din municipiul Constanța

Săptămâna aceasta se reabilitează carosabilul pe mai multe străzi din oraș. FOTO Primărie Constanța

Primăria Constanța continuă săptămâna aceasta procesul de reabilitare a infrastructurii rutiere pe străzile Dunării, Frigului și Aurora, din cartierul Abator, după ce au fost finalizate lucrările de decopertare a carosabilului.

Astfel, potrivit reprezentanților instituției, echipele administratorului drumului public intervin cu utilaje luni, 2 august, pentru turnarea asfaltului, traficul rutier fiind restricționat total până la ora 15.30. Lucrările vor continua toată săptămâna, cu restricții totale de trafic rutier, în intervalul orar 07.30 – 15.30.

De asemenea, în această săptămână, se decapează asfaltul existent pe strada I.G. Duca, tronsonul cuprins între strada Țepeș Vodă și strada Maior Gheorghe Murea. Intervențiile se vor desfășura cu restricții parțiale de trafic rutier, în intervalul orar 07.30 – 15.30.

Autoritățile fac apel către conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zonele respective să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil pentru a evita ridicarea autovehiculelor. De asemenea, participanții la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulație şi semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zonele în care se reabilitează infrastructura rutieră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*