Sancțiuni de peste 35.000 de lei, aplicate de polițiștii locali constănțeni pentru opriri și staționări neregulamentare

Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali pentru opriri și staționări neregulamentare. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali constănțeni cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat zilele trecute o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele și locurile în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară.

Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, într-o singură zi au fost ridicate 17 autovehicule și au fost aplicat 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.046 de lei, pentru opriri și staționări neregulamentare.

„Încă o dată, Poliția Locală Constanța atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație. Le mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și îi rugăm să facă în continuare acest lucru la numărul de telefon: 0241/484.205 sau 0341.922 – Dispecerat – Direcția Generală Poliția Locală”, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Astfel de acțiuni au loc permanent pentru asigurarea fluenței pe drumurile publice, pentru desfășurarea în siguranță a circulației rutiere, precum și pentru ocrotirea vieții și a sănătății participanților la trafic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*