S-a semnat contractul de finanțare pentru restaurarea Cetății Carsium – Hârșova

Cetatea Carsium. FOTO facebook/Dragos Asaftei

În cadrul Consiliului Județean Constanța a fost semnat contractul de finanțare al proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural – artistică a Cetății Carsium ( Hârșova)” în valoare de 2,3 milioane de euro.

Obiectivele specifice ale acestui proiect se definesc prin realizarea lucrărilor de consolidare, realizarea unui corp multifuncțional care să poată asigură toate utilitățile administrative necesare, asigurarea dotărilor ce se impun, realizarea activităților de marketing, precum și creșterea numărului de vizite la acest obiectiv de patrimoniu cultural.

„Eforturile de a atrage fonduri pentru județul nostru continuă să se concretizeze. Semnarea acestui contract reprezintă un pas imens pentru viață culturală a acestui județ. Promovarea turistică reprezintă un element primordial în acest domeniu. Eu personal, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, mă voi implică cu toate resursele necesare pentru a putea asigură și pentru a duce la bun sfârșit finalizarea acestui proiect. Întotdeauna am susținut o abordare bazată pe profesionalism, experiență și pe strategii durabile” a declarat Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Tutuianu.

Turismul este o parte integrantă a dinamismului economic al unei regiuni, iar noi sperăm că acest proiect să ducă la dezvoltarea potențialului turistic.

Proiectul are o durată de implementare de 46 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*