Rompetrol Rafinare a transmis o informare în legătură cu incidentul petrecut astăzi dimineață pe platforma Petromidia.
“În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.
Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice.
Forțele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea” – Rompetrol Rafinare.
Pompierii au evacuat 20 de persoane și au dezactivat Planul Roșu începând cu ora 10.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat locul întâi la Campionatul Național Universitar de Atletism în Sală, organizat de Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) din cadrul Ministerului Educației, în perioada 24 – 26 februarie […]
La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Castelu, județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri – 01 noiembrie 2023, în vederea executării lucrărilor de conectare la rețeaua existentă a noii conducte […]
RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 14 iulie, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta magistrală de distribuție apă potabilă din comuna Castelu, în intervalul orar 10.00 – 16.00. Vor […]
Be the first to comment