Rezultatul perchezițiilor în dosarul penal cu prejudiciu de aproape 7 milioane de lei

În urma celor 8 percheziții efectuate ieri, 27 decembrie 2023, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au fost descoperite și ridicate documente financiar-contabile, 3 medii de stocare și 9 telefoane mobile.

Totodată, față de 3 dintre asociații societăților comerciale menționate s-au dispus măsuri asigurătorii pe părțile sociale deținute de aceștia.

În urma probelor administrate în dosar a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2023, administratorul unei societăți comerciale și-ar fi însușit elemente de patrimoniu, atât în interesul său, cât și pentru alții, prin interpunerea a două societăți comerciale ai căror administratori sau asociați erau rudele sale, prin vânzarea de mijloace fixe la subpreț, prin acordarea de salarii preferențiale rudelor și prin folosirea discreționară a stocului de marfă și a sumelor de bani din casieria societății.

Astfel, de la una dintre societățile comerciale de tip fantomă, administratorul firmei ar fi achiziționat mărfuri la prețuri supradimensionate, pe care le-ar fi vândut, la prețuri subdimensionate, către cealaltă societate comercială.

Totodată, una dintre societățile fictive ar fi înregistrat în contabilitate achiziții intracomunitare fictive în valoare de peste 730.000 de lei, în scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului prin diminuarea impozitului pe profit.

La data de 28 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 8 percheziții domiciliare, în județele Constanța și Ilfov, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare în formă continuată.

Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 6.800.000 de lei.

În fapt, reprezentanții unei societăți comerciale din județul Constanța, având ca obiect de activitate comercializarea cu amănuntul de mărfuri provenite din China, în cursul anului 2023, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conținut economic real, în cadrul operațiunilor comerciale derulate cu două societăți comerciale de tip fantomă, diminuând astfel patrimoniul societății.

De asemenea, ar fi vândut faptic stocul de marfă existent, fără a înregistra operațiunile în contabilitate.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Ilfov, polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Constanța, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*