Revelion 2019 Constanța – sfaturile jandarmilor

Jandarmii vor fi prezenți la petrecerea de Revelion. FOTO GJM Tomis Constanța

Aproximativ 90 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanţa, vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe timpul spectacolului „Revelion 2019”, organizat de Primăria Constanţa. La acest spectacol se estimează participarea a peste 12.000 de constănţeni.

Pentru realizarea accesului în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor, traficul auto în zona peninsulară va fi restricţionat de la ora 18.00 până la ora 02.00, de la Poarta 2 (intersecția str. Termele Romane cu str. Traian), respectiv intersecția str. Traian cu b-dul Tomis (statuie Lupoaică), Poarta 3 și str. Ecaterina Varga cu str. Negru Vodă.

Pentru asigurarea fluenţei traficului şi pentru evitarea incidentelor ce pot apărea în timpul sosirii şi plecării publicului, spectatorii şi riveranii sunt sfătuiţi să parcheze autoturismele în următoarele zone: Portul Tomis, b-dul Regina Elisabeta, Poarta 1- Vraja Mării și în parcarea instanțelor judecătorești. De asemenea, căile de acces spre zona de desfăşurare a evenimentului vor fi delimitate cu garduri metalice, iar în aceste zone se va efectua control preventiv corporal şi al bagajelor, împreună cu firma de pază.

Jandarmeria Constanța vă urează La Mulți Ani!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*