Reținut după ce a vândut cocaină, cu sume cuprinse între 800 și 2000 de lei

Agresorul a fost arestat preventiv. Imagine cu rol ilustrativ.

Un bărbat a fost reținut după ce a vândut cocaină, cu sume cuprinse între 800 și 2000 de lei.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

“Din actele de urmărire penală a reieșit că, pe parcursul anului 2023, aceasta ar fi comercializat, în mod repetat,  diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), încasând sume cuprinse între 800 și 2.000 de lei.

La data de 19 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei cercetate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc” – IPJ Constanța.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*