Restricțiile de circulație de pe A2 vor fi ridicate mai devreme decât a fost estimat inițial

Aglomerație în trafic pe Autostrada A2. FOTO DRDP Constanța

Restricțiile de circulație de pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate mai devreme decât a fost estimat inițial, încă de joi, 11 iunie, începând cu ora 10.00, a informat Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

„Poziția pe care o am ca ministru al Transporturilor și pe care am susținut-o și din calitatea de președinte al Comisiei Transporturi este ca, în timpul sezonului estival, lucrările de întreținere la sectoare de drum precum Autostrada Soarelui trebuie suspendate. Văd că managementul CNAIR a înțeles ce le-am cerut, ce le-au cerut toți românii care doresc să ajungă repede și în condiții de siguranță pe litoral. Astfel că mâine (joi, 11 iunie – n.r.), mai devreme de termenul fixat, vor fi ridicate restricțiile de pe A2, iar la sfârșitul săptămânii traficul se va desfășura așa cum trebuie” a declarat ministrul Lucian Bode.

Reprezentanții CNAIR, ai antreprenorilor, ce execută lucrările pe A2, și cei ai poliției rutiere vor întreprinde toate demersurile legale, dar și realizarea lucrărilor specifice pentru  marcajele rutiere, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*