Restricții de trafic pe mai multe străzi din municipiul Constanța

Mai multe restricții de trafic au fost impuse, astăzi, pe străzi din municipiul Constanța din cauza unor lucrări efectuate de către echipe ale RAJA SA ori ale Confort Urban SRL.

Astfel, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Soveja, echipele de intervenție ale RAJA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe o porțiune de aproximativ 50 de metri, pe prima bandă de circulație de pe această stradă, în zona blocului DR31, cu sensul de mers spre Institutul de Marină, până la ora 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală. Abonații deserviți nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

De asemenea, circulația autovehiculelor a fost restricționată total miercuri, dar și joi, 12 noiembrie, în intervalul orar 07.30 – 15.30, pe străzile Meșterul Manole și Lanului, porțiunile cuprinse între strada Hatman Luca Arbore și Fântânele. Pe strada Meșterul Manole, echipele SC Confort Urban SRL vor interveni cu utilaje pentru turnarea asfaltului. În paralel, pe strada Lanului, se vor executa lucrări de frezare.

Ca urmare a lucrărilor de asfaltare, în perioada 11 – 12 noiembrie, autobuzele liniei 5B circulă deviat, pe ruta Șoseaua Mangaliei – strada Hatman Luca Arbore – strada Comarnic – strada Fântânele – strada Tractorului și retur.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*