Reprezentanții rafinăriei Petromidia au prezentat starea medicală a celor patru răniți, internați în spital în urma incidentului de vineri

Patru bărbați, trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare și unul angajat al Rominserv, au fost spitalizați în urma incidentului de vineri, 02 iulie, de pe platforma industrială Petromidia. Aceștia au fost internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, iar doi dintre ei au fost transferați, ulterior, către Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București, după stabilizare și îngrijirile medicale de specialitate.

Potrivit reprezentanților Rompetrol, starea celor doi pacienți de la Constanța este stabilă, unul dintre ei fiind chiar externat.

„În ceea ce privește starea colegilor internați la Spitalul Județean de Urgență Constanța, vă anunțăm că o persoană – 53 de ani, lucrător instrumentare și control, a fost deja externată, având răni minore. Al doilea coleg – 27 de ani, operator, a suferit o operație în zona șoldului și este în afara oricărui pericol. Acesta este stabil, conștient și ținut sub observație de medicii constănțeni în secția post-operatorie”, a precizat, într-un comunicat de presă, departamentul de Comunicare și Relații Publice al KMG International, deținătoare Petromidia.

Conform sursei citate, în acest moment, starea celor doi pacienți transferați la București este stabilă, fiind în comă indusă, conform procedurilor medicale pentru tratamentele de specialitate și alinarea durerilor.

„Suntem alături de familiile acestora și cadrele medicale pentru a le asigura cele mai bune tratamente medicale. Cel mai grav rănit dintre aceștia este colegul (53 de ani, operator) care a fost evaluat inițial cu arsuri pe 45 la sută din suprafața corpului. Reevaluarea realizată în cursul serii de ieri a relevat faptul că arsurile sunt pe 30 la sută din suprafața corpului. Al doilea coleg (58 de ani, compresorist în cadrul rafinăriei) se află în unitatea medicală din capitală cu răni pe 25 – 30 la sută din suprafața corpului. Compania este alături de familiile tuturor colegilor și oferim sprijin în aceste momente de grea încercare. În același timp, Rompetrol Rafinare oferă sprijin autorităților de resort pentru o evaluare și investigare rapidă a cauzelor care au stat la baza incidentului de ieri”, se mai arată în document.

Reprezentanții companiei mai anunță că, potrivit monitorizărilor realizate intern și de către autoritățile de mediu, „în cursul zilei de vineri nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare”.

„Nu au fost afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (orașul Năvodari, comuna Corbu și stațiunile turistice din zona limitrofă)”, susțin sursele citate, care au mai precizat că procesele tehnologice sunt oprite, zona incidentului este securizată și monitorizată, și că nu există riscuri pentru angajați sau mediul înconjurător.

Un incendiu la Instalația de Hidrofinare Petrol Motorina din cadrul Rafinăriei Rompetrol a avut loc vineri, 2 iulie, în jurul orei 12.15, în urma căruia o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite. Instalația face parte din obiectivul SEVESO, încadrată în categoria amplasamentele de nivel superior, conform prevederilor Legii nr. 59/2016.

Bilanțul final, de vineri, al victimelor a fost de șase persoane, astfel: un mort, două persoane cu arsuri pe 45 la sută, respectiv 35 la sută din suprafața corpului, transportate cu două elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgență București, două persoane cu diverse traumatisme transportate la spital și o persoană cu arsuri minore, care a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Cauzele producerii incidentului nu sunt cunoscute, fiind posibilă o defecțiune la elemente din instalație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*