Regulamentul revizuit al parcărilor în Constanța: tariful în zona 0 a orașului va fi de 4 lei/ oră, anunță liberalii constănțeni

Tariful pentru o oră de parcare în centrul Constanței va fi de 4 lei. FOTO PNL Constanța

PNL Constanța anunță că, potrivit regulamentului parcărilor în municipiul Constanța, revizuit în urma consultărilor publice, tariful pentru o oră de parcare în zona 0, care cuprinde centrul Constanței, va fi de 4 lei, TVA inclus. În schimb, prima jumătate de oră va fi gratuită în toate parcările orașului.

Potrivit unui comunicat al PNL Constanța, Regulamentul parcărilor în municipiul Constanța, în forma actuală, își dovedește utilitatea și importanța pentru oraș.

„Cu sprijinul constănțenilor, dar și al specialiștilor, Regulamentul parcărilor a fost realizat astfel încât să ofere un cadru corect pentru deținătorii de autovehicule din municipiul Constanța, să încurajeze deplasarea constănțenilor cu mijloace de transport alternative și cu mijloacele de transport în comun puse la dispoziție de CT Bus, dar și să creeze un număr de locuri de parcare semnificativ mai mare”, au precizat liberalii constănțeni.

Cele mai importante aspecte ale acestui regulament sunt:

  • Prima jumătate de oră de parcare este gratuită în toate zonele orașului. Este o măsură utilă pentru toți constănțenii care au nevoie de parcare pentru o scurtă perioadă de timp și care pot folosi parcarea respectivă în mod gratuit;
  • Rezervarea locurilor de parcare de reședință se va face în mod transparent, printr-o platformă online, astfel încât fiecare solicitant poate vizualiza locurile de parcare libere și poate să își aleagă un loc disponibil;
  • În zona 0, care cuprinde centrul Constanței, tariful pentru o oră de parcare este de 4 lei, TVA inclus.

Tariful a fost calculat luând în considerare o serie de factori, de la întreținerea și administrarea locului de parcare până la dezvoltarea unor noi locuri de parcare.

Transparența atribuirii locurilor de parcare de reședință va fi dublată de ajutorul pe care angajații municipalității îl vor da constănțenilor care nu au acces la internet sau care nu au posibilitatea să folosească platforma online. Astfel, la nivelul Primăriei Constanța va exista personal specializat care va oferi asistență și soluții tuturor celor care vor veni să își rezerve locul de parcare de reședință la ghișeu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply to Dumitru Cancel reply

Your email address will not be published.


*