Razii de amploare la Năvodari, Mangalia și Costinești cu amenzi de peste 42.000 de lei și permise reținute

Razie a Poliției Rutiere în Constanța. FOTO IPJ Constanța
Razie a Poliției Rutiere în Constanța. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii constănțeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor comise cu violență, a consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru reducerea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În noaptea de 8 august, între orele 22.00 și 00.00, polițiștii din Năvodari, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de câinele de depistare a substanțelor interzise „Tessa”, din cadrul Serviciului Criminalistic, au legitimat peste 110 persoane și au verificat aproximativ 60 de autovehicule. Au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.700 de lei, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

În aceeași zi, între orele 17.00 și 21.00, polițiștii din Mangalia au derulat o acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și substanțe psihoactive, legitimând peste 100 de persoane și controlând aproximativ 70 de autovehicule. În urma verificărilor, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17.000 de lei.

Pe 9 august, între orele 2.00 și 6.00, polițiștii Secției 3 Costinești au desfășurat o acțiune vizând prevenirea furturilor, precum și a consumului de alcool și substanțe interzise. Au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și verificate peste 25 de autovehicule, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*