În vederea executării lucrărilor de sectorizare prin montarea unor vane de legătură la nivelul rețelei de alimentare cu apă, în cartierul Baba Novac – Lidl din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile de joi, 23 iunie, ora 22.30 – până vineri, 24 iunie, ora 03.30.
Vor fi afectați consumatorii din cartierul Compozitori.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) invită iubitorii de cultură din municipiul și județul Constanța să participe sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 19.00, la evenimentul european Noaptea Muzeelor. Programul general de desfășurare […]
Începând cu data de 3 noiembrie, Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu deplasează personal şi tehnică în Poligonul de trageri sol-aer Capu Midia, pentru participarea la primul exerciţiu tactic cu trupe şi trageri reale F.A. PATRIOT […]
Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din Medgidia, situat în cadrul Policlinicii Medgidia, își va încheia, de luni, 14 martie, activitatea. Potrivit Primăriei Medgidia, cei care doresc în continuare să se vaccineze se pot adresa medicilor […]
Be the first to comment