Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere și de igienizare a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile de la nivelul stației de pompare Valea Dacilor, RAJA SA va sista furnizarea de apă potabilă, joi, 18 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 16.00.
Vor fi afectați toți consumatorii satului Valea Dacilor din municipiul Medgidia.
“Ne cerem scuze față de consumatorii afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi abonații din localitatea Valea Dacilor să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada acestor lucrări de întreținere”, au precizat reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat, în PTF Negru Vodă, trei cetățeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, ascunși în remorca unui autocamion. Potrivit Gărzii de Coastă, în […]
Primăria Municipiului Constanța va înființa în această săptămână o trecere pentru pietoni la intersecția străzii Nicolae Iorga cu strada Ion Lahovari. Măsura a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la […]
Meteorologii constănțeni au emis joi, 25 mai, o atenționare Cod galben de vreme rea la Constanța, ce prevede instabilitate atmosferică și fenomene extreme. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, fenomenele de vreme rea vor afecta zona […]
Be the first to comment