RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Nori de furtuna Cod Portocaliu. FOTO Catalin Schipor

Ca urmare a avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse local torențiale, cantitățile de apă acumulate depășind 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situații de Urgenţă, în intervalul 23 iulie, ora 10,00 – 25 iulie 2018, ora 08,00.

Conform prognozei, va ploua abundent, începând de astăzi după amiază şi până cel puţin pânăîn noaptea de 24 iulie, iar codul galben de ploi s-ar putea transforma în cod portocaliu, ceea ce înseamnă că în această perioadă se pot cumula cantităţi de apă de până la 50 l/mp. Ploile vor fi însoţite de vânt puternic care, în cursul zile de astăzi, ar putea bate chiar şi cu 70 km/h la rafală, dar şi de grindină.

În cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii.

Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt).

“În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924″, au transmis reprezentanții RAJA.

La nivelul municipiului au fost constituite echipe mixte care vor acţiona în zonele nevralgice din oraş. Reprezentanţii Serviciului Gestionare Spaţii Verzi, din cadru Primăriei Municipiului Constanţa sunt pregătiţi să intervină cu patru echipe formate din alpinişti şi ţapinari, iar Serviciul Igienă Publică intervine deja în teren cu şase echipe formate din câte 18-20 de persoane care mătură şi curăţă gurile de canalizare şi rigolele din oraş şi din staţiunea Mamaia. De asemenea, vor fi pregătite şi 10 diguri care vor fi umplute cu apă şi vor fi amplasate în zonele inundabile din oraş, după cum urmează:

  • Zona Delfinariu- străzile Tabla Buţii, Răchitaşi, Grozeşti, Oneşti, Dragoslavelor;
  • Zona Km 4-5 – în dreptul porţii de acces de la Secţia 5 de Poliţie;
  • Zona Coiciu – strada Izvor la intersecţie cu strada Poporului.

Primăria Municipiului Constanţa are pregătiţi, pentru orice eventualitate, 500 de saci cu nisip care vor fi împărţiţi la blocurile şi casele din zonele inundabile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*