Proiecte importante pe masa de lucru a consilierilor locali din comuna constănțeană Gârliciu

Primăria Gârliciu

Consiliul Local al comunei Gârliciu se întrunește marți, 4 mai, într-o ședință ordinară ce are pe ordinea de zi câteva proiecte de hotărâre importante pentru comunitatea celei mai nordice așezări din județul Constanța.

Întrunirea are loc în Sala de ședințe a Consiliului Local Gârliciu, începând cu ora 10.00.

Pe ordinea de zi au intrat două proiecte importante pentru comunitate. Ambele sunt inițiate de primarul Anica Tufă.

Primul pe listă este un proiect care prevede aprobarea Devizului general actualizat și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare și modernizare străzi în comuna Gârliciu”. Acest proiect și-a găsit finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017 – 2020 și este cofinanțat de la bugetul local.

Consilierii locali trebuie să aprobe achiziționarea serviciului de execuție a documentației de proiectare pentru acest obiectiv. Odată ce va fi pus în practică, localitatea va beneficia de 14 kilometri de drum reabilitat.

Al doilea proiect aflat în atenția aleșilor locali are legătură cu educația. Consilierii trebuie să aprobe achiziționarea serviciului de execuție a documentației de proiectare pentru obiectivul “Construire sală de sport cu tribună”.

Gârliciu ar putea avea în curând o sală modernă de sport care va beneficia și de o tribună cu 102 locuri. Construcția va fi ridicată pe strada Școlii, nr. 3.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*