![Sediul SC RAJA SA. FOTO Adrian Boioglu Sediul SC RAJA SA. FOTO Adrian Boioglu](https://i0.wp.com/www.ctnews.ro/wp-content/uploads/2015/11/2015-11-23-16.37.37-1.jpg?resize=678%2C381&ssl=1)
RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor că, în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal.
Apelurile către numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924 vor fi preluate fără întrerupere. Echipele RAJA sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a disfuncţionalităţilor apărute în sistemul de alimentare cu apă, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.
Abonaţilor interesaţi să îşi achite facturile pentru serviciile de furnizare a apei potabile şi de canalizare le aducem la cunoștință că toate casieriile RAJA vor fi închise sâmbătă – 30 noiembrie 2019.
Abonații care vor să achite facturile emise o pot face prin orice altă modalitate de plată admisă: online (prin intermediul contului de client RAJA), transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, etc..
Începând de luni – 2 decembrie 2019, casieriile își vor relua programul normal de lucru.
Be the first to comment