Procesiune religioasă la Constanța. Icoana Maicii Domnului „apărătoarea Moldovei” este adusă la biserica “Sf. Haralambie”

Sf. Mucenic Haralambie
Sf. Mucenic Haralambie

IPS Teodosie și oaspeți ai săi din Ucraina și Bulgaria participă astăzi la o ceremonie specială dedicată Sfântului Haralambie.

La ora 8.30 clericii și credincioșii îi pot întâmpina pe Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Longhin, Episcop de Bănceni (Ucraina), şi Preasfințitul Tihon, Episcop de Tiberias și superior al catedralei „Alexander Nevski” din Sofia (Bulgaria) la intersecția Bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu (zona vapor).

Împreună, vor merge în procesiune cu icoana Maicii Domnului „apărătoarea Moldovei” și moaștele Sfinților Ioachim Vatopedinul, Haralambie și Dimitrie Noul Martir la biserica „Sf. Haralambie” (bulevardul Tomis, nr. 301). Aici, începând cu ora 9.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Credincioșii vor putea cinsti icoana Maicii Domnului „apărătoarea Moldovei” (adusă de la mănăstirea Hîrbovăț, Republica Moldova) și moaștele Sfântului Ioachim Vatopedinul (din Mitropolia Glyfada, Grecia) până pe data de 28 februarie. Reamintim că Preasfințitul Longhin este cunoscut drept tatăl celor 400 de copii, mulți dintre ei cu grave dizabilități sau bolnavi, dar pe care i-a înfiat și le poartă de grijă la mănăstirea Bănceni.

Pe 10 februarie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, care a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A propovăduit credința în cetatea Magnesia, unde a fost hirotonit episcop. La o vârstă înaintată a fost arestat și supus unor chinuri greu de imaginat. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credinţă, ci i-a convertit la creștinism, inclusiv pe fiica împăratului.
Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare; a trecut la Domnul în anul 202, la vârsta de 113 ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*