S.N. Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunţă că, în dimineaţa zilei 18 septembrie, unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită controlat în vederea efectuării unor lucrări de remediere la un parametru de proces.
Conform normelor şi procedurilor CNE Cernavodă, efectuarea lucrărilor de remediere se poate realiza numai cu Unitatea în stare oprită.
SNN va transmite un comunicat de presă după finalizarea acestor lucrări de remediere, acestea desfaşurându-se în conformitate cu planurile şi procedurile centralei fără niciun impact asupra personalului, mediului şi populaţiei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ziua nașterii lui Eminescu este sărbătorită printr-un eveniment cultural la Constanța. Spectacolul “La marginea mării” aduce pe aceeași scenă artiști locali și naționali. Evenimentul are loc pe 15 ianuarie 2016, de la ora 18.30 la […]
Teatrul de Stat Constanța a invitat spectacolul „Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis, în adaptarea originală a lui Hristo Boicev, să participe la cea de-a doua ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2023. […]
Primăria Constanța a anunțat că în cadrul lucrărilor de resistematizare din cartierul Faleză Nord care vizează reabilitarea trotuarelor precum și asfaltarea mai multor artere se caută soluțiile optime pentru fluidizarea traficului în zonă. În acest […]
Be the first to comment