O avarie la una dintre conductele principale de alimentare cu apă din Cernavodă a determinat SC RAJA SA să sisteze furnizarea apei potabile la început de săptămână.
Astfel, locatarii din cartierul trust, blocurile H și G, dar și agenții economici de la intrare din oraș nu au apă între orele 9.00 și 16.00.
Abonații din cartierul Columbia vor avea apă cu presiuni scazute în acest interval.
“Ne cerem scuze fata de consumatorii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale. Oferta cuprinde: – vizionarea spectacolului de la Delfinariu – […]
Pentru a veni în sprijinul turiștilor și constănțenilor, în perioada 29 aprilie – 01 mai, CT BUS reintroduce linia City TOUR. Autobuzele liniei estivale vor circula în intervalul orar 10.00 – 18.00, cu o frecvență […]
Agenția Fiscală nr. 3 Constanța, din strada Sulmona nr. 22, s-a mutat de luni, 3 ianuarie, în cadrul Centrului Comercial Tomis Mall (etajul 3) din strada Ștefan cel Mare nr. 36-40. Conceptul utilizat la organizarea […]
Be the first to comment