Primăria Poarta Albă anunță începerea lucrărilor la proiectul de înființare a unor piste de cicliști în comună

Primăria comunei Poarta Albă. FOTO CTnews.ro

Primăria Poarta Albă anunță demararea lucrărilor pentru proiectul de înființare a unor piste de cicliști în localitate. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în direcția dezvoltării infrastructurii pentru transportul verde și face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Conform proiectului, traseul proiectat se întinde pe o lungime totală de 2.157 de metri și începe de la limita sud a intravilanului, desfășurându-se pe partea adiacentă drumului județean DJ 228A. Traseul se încheie în extravilanul localității, la intersecția cu drumul comunal DC 78. În intravilan, pista se va realiza pe partea stângă, iar în extravilan, până la intersecția cu drumul comunal DC 89, traseul pistei se va construi pe partea dreapta. Suprafața totală afectată de lucrări este de aproximativ 5640 de metri pătrați.

Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitate.

“Implementarea proiectului are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii la nivelul comunei Poarta Albă. Pe termen mediu și lung, modernizarea infrastructurii va avea un impact major în dezvoltarea economică-socială a comunei noastre, prin creșterea siguranței circulației și dezvoltarea urbanistică a localității.”

Lucrările în cadrul proiectului “Înființare piste de cicliști în comuna Poarta Albă, județul Constanța” vor începe la data de 1 octombrie 2023.

Comuna Poarta Albă se alătură astfel eforturilor naționale de promovare a transportului verde și a mobilității durabile, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi și la protejarea mediului înconjurător.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*