Primăria Medgidia anunță că în data de 1 iunie surprizele vor continua pe parcursul serii.
Dacă în prima parte a programului cele mai multe activități sunt destinate copiilor începând cu cele mai mici vârste, la ora 19.00 adolescenții sunt invitați aproape de scenă.
Deschiderea evenimentului la scenă va fi marcată spectaculos prin artificiile de zi pe bază de fum colorat iar prezentarea și coordonarea evenimentului va fi asigurată de Costi Max.
Primul moment artistic va fi un număr de magie și iluzionism profesionist. În continuare, pe scena de la Medgidia vor urca cunoscuții artiști Erika Isac, Rareș și Bogdan DLP. Pe toată perioada desfășurării show-ului cei prezenți vor primi brățări fosforescente.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Vești bune pentru locuitorii din Peștera. Primăria desfășoară în această perioadă lucrări pentru realizarea împrejmuirii grădiniței recent construite. La finalizarea acestora, copiii […]
Primăria Orașului Năvodari, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, organizează o nouă acțiune de donare de sânge. Evenimentul va […]
Be the first to comment