FOTO VIDEO Primăria Medgidia a asfaltat în patru zile un drum lăsat în paragină de Consiliul Județean Constanța

Drum asfaltat la Medgidia dupa zeci de ani

Un drum pe care Consiliul Județean Constanța l-a lăsat în paragină ani buni a fost făcut ca nou de primăria Medgidia, în doar patru zile. Șoseaua se află chiar în mijlocul orașului și pornește de la piciorul podului de peste canal și duce în vale, lângă malul apei. Șoseaua era veche, asfaltul era ros, iar stratul de uzură aproape că dispăruse. În plus, craterele de zeci de centimetri adâncime se căscau la tot pasul.

“Timp de 2 ani de zile am tot făcut solicitări către Consilul Județean care avea în administrare din 2013 acel segment de drum, bretele de la pod așa cum le știu toți oamenii din Medgidia. Efectiv erau cratere – nu mai erau gropi, erau cratere ! Adâncimea lor era foarte mare, aproape imposibil de a mai circula în zona respectivă. În luna august am preluat drumul din administrarea Consiliului Județean prin procedurile legale, iar în câteva zile deja, acel drum apare, după l-ați văzut și dumneavoastră, civilizat, decent, iar oamenii nu-și mai rup mașinile” spune primarul Valentin Vrabie.

Nu a trecut mult timp de când Consiliul Local a votat preluarea drumului și după ce-au fost alocate sumele necesare reparării sale, la fața locului au apărut utilajele. Mașinăriile au frezat asfaltul vechi, au reabilitat fundația, stratul de uzură și au turnat covorul asfaltic. În patru zile șoseaua era de nerecunoscut.

“Bucata asta de șosea n-a fost niciodată așa asfaltată; înainte era plină de bolovani și pietroaie… Așa era dintotdeauna. Arată bine acuma, da’ să facă mai bine și pe colo prin cartier”, zice o bătrână dintr-un bloc vecin.

 

“Înainte erau gropi, foarte multe, arăta nasol, înjura toată lumea. Acum arată bine, și era necesar. Nu știam că acum a luat orașul bucata asta de drum”, spune un localnic.

Nimeni nu-și explică de ce fostul administrator al drumului l-a lăsat să ajungă într-o asemenea stare cruntă de degradare, însă primăria Medgidia a demonstrat că lucrurile se pot face curat și corect fără prea multă bătaie de cap. La scurt timp după preluarea din administrarea Consiliului Județean Constanța bretelele de pod au fost reabilitate și aduse la un stadiu decent de utilizare.

“Am văzut indiferența Consiliului Județean: ei spun că sunt responsabili ai județului numai în localitățile și în locurile unde au interese. Dar eu le-am adus aminte și o să le aduc mereu aminte că și oamenii din Medgidia au votat și au și responsabilități față de municipiul Medgidia, față de cetățenii acestui oraș care reprezintă cam 10% din județul Constanța ! Deci nu sunt de neglijat. Dumnealor i-au tratat cu dispreț, cu batjocură, pentru că au încercat să-i manipuleeze lăsând lucrurile nerezolvate și aruncând vina oarecum, că drumul aparține administrației publice locale… Fiind în mijlocul orașului, puțini oameni au știut că drumul acela era din 2013 dat în administrarea Consiliului Județean. Nu tot ce se află în unitatea teritorial-administrativă Medgidia este și în administrarea primăriei” spune primarul orașului, Valentin Vrabie.

Una peste alta, a durat mai mult ca primăria Medgidia să ia drumul “de la județ” : administrația locală s-a bătut aproape doi ani să ia în administrare zona de lângă pod. După ce s-au făcut actele și bucata de teren a fost preluată, primăria a rezolvat problema în timp record.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*