Primăria Constanța vine cu precizări în urma protestului declanșat la CT Bus

FOTO: CT BUS

Primăria Constanța susține că protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost notificat conform prevederilor legale, motiv pentru care acesta poate fi calificat drept un protest ilegal.

„Situația semnalată reprezintă o problemă de management la nivelul operatorului de transport public, iar responsabilitatea gestionării relațiilor de muncă, a politicilor salariale și a dialogului social revine conducerii CT BUS S.A., în conformitate cu atribuțiile stabilite prin contractul de delegare a gestiunii serviciului.

Municipalitatea subliniază că și-a îndeplinit integral obligațiile financiare față de operatorul de transport public pentru anul 2025. CT BUS S.A. a primit sumele prevăzute în buget, aprobate conform legii, fără întârzieri sau diminuări.

De asemenea, Primăria Municipiului Constanța a formulat recomandări clare, fundamentate pe concluziile unui audit extern independent, specializat și cu experiență, realizat în conformitate cu prevederile contractuale. Aceste recomandări vizează eficientizarea activității, echilibrarea cheltuielilor și îmbunătățirea managementului financiar și operațional al societății.

Printre măsurile recomandate se numără regândirea statului de funcții, având în vedere faptul că o parte dintre posturi se suprapun sau presupun activități și responsabilități similare. Totodată, este necesară echilibrarea structurii de personal pe categorii. Exemplele de bună practică arată că un operator bine administrat are o pondere a personalului TESA de aproximativ 5% din totalul numărului de angajați, în timp ce, în cazul CT BUS S.A., personalul TESA reprezintă aproximativ 11%, peste valorile recomandate. Prin urmare, o ajustare a organigramei este imperios necesară.

În ceea ce privește repartizarea cheltuielilor, auditul relevă faptul că, în mod normal, cheltuielile cu salariile ar trebui să reprezinte până la 50% din totalul cheltuielilor, comparativ cu aproximativ 70%, cât se înregistrează în prezent la CT BUS S.A. Din perspectiva unui operator eficient, acest procent este considerat foarte ridicat și neobișnuit de mare. În mod uzual, la nivel european și național, în condițiile unei bune administrări, cheltuielile cu personalul se situează între 30% și 50% din total.

Primăria Municipiului Constanța consideră inacceptabilă deturnarea nemulțumirilor interne către un scop politic, cu afectarea directă a cetățenilor municipiului, care depind zilnic de serviciul public de transport. Blocarea activității CT BUS S.A nu reprezintă o soluție și nu poate fi justificată în condițiile în care finanțarea a fost asigurată, iar cadrul de dialog instituțional există.

Municipalitatea rămâne deschisă dialogului, însă solicită respectarea legii, asumarea responsabilităților manageriale și protejarea interesului public” – Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*