Primăria Constanța se laudă că a plantat aproape 120.000 de flori în tot orașul

Primăria Constanța se laudă că a plantat aproape 120.000 de flori în tot orașul. FOTO: Primăria Constanța

Primăria Constanța anunță că a făcut un pas important către îmbunătățirea aspectului orașului prin plantarea a aproximativ 120.000 de flori.

Această amplă campanie de înfrumusețare a spațiilor verzi a inclus specii variate precum crăițe, margarete africane, gazanii, petunii, salvie, plante argintii, mușcate, begonii sau ienupăr. Florile au fost plantate în parcuri, intersecții, sensuri giratorii, precum și în peluzele și aliniamentele stradale din oraș.

Specialiștii din cadrul Primăriei Constanța au avut în vedere selecția speciilor rezistente la condițiile de climă și sol specifice zonei, astfel încât aceste flori să înflorească bogat până târziu în toamnă. Scopul acestei inițiative este de a oferi atât constănțenilor, cât și turiștilor, spații de recreere pline de culoare și frumusețe, unde aceștia să se poată bucura de natură și să se relaxeze.

Cu toate acestea, pentru ca rezultatele să fie de durată, este nevoie și de contribuția fiecăruia dintre noi. Pe lângă îngrijirea asigurată de personalul de specialitate, simțul civic al trecătorilor joacă un rol esențial în menținerea și protejarea acestor spații verzi.

Autoritățile locale fac un apel către locuitori și vizitatori să manifeste atenție și responsabilitate și să raporteze orice act de vandalism sau sustragere a plantelor la numerele de telefon indicate: 0241/55.00.55 – Dispecerat Primăria Constanța, 0241/48.42.05 și 0341.922 – Direcția Generală Poliția Locală Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*