Primăria Constanța a anunțat că inversează sensul unic de pe strada Ecaterina Varga.
“Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
Astfel, începând cu data de 19 decembrie, circulația rutieră va fi reorganizată pe strada Ecaterina Varga, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Negru Vodă spre bulevardul Ferdinand.
Instituirea regimului de sens unic, invers decât este acum pe această stradă, a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor cât și pentru decongestionarea traficului rutier, precum și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. Vor fi amenajate locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor.
În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră” – Primăria Constanța.
Be the first to comment