Primăria Constanţa face demersurile necesare în vederea punerii în executare a deciziei din dosarul Retrocedărilor. Municipalitatea a făcut publică lista cu dispozițiile de primar desființate de ICCJ

Primaria Constanta. FOTO Catalin Schipor

Primaria Constanța a făcut publice lista cu dispozițiile de primar care au fost desființate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma pronunțării sentinței din dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța.

În total, este vorba de 12 dispozitii, emise  în perioada 2002 – 2005.

“Având în vedere Hotărârea nr. 32/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul 6536/2/2008, publicăm Dispoziţiile emise de primarul municipiului Constanţa în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, desfiinţate prin Hotărârea Î.C.C.J.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Acestea sunt:

1. Dispoziţia nr.3694/5.11.2002 – desfiinţată în parte, publicată integral;
2. Dispoziţia nr.3750/12.11.2002 – desfiinţată în parte, publicată integral;
3. Dispoziţia nr.577/27.03.2003 – desfiinţată în parte, publicată integral;
4. Dispoziţia nr.835/18.04.2003 – desfiinţată în parte, publicată integral;
5. Dispoziţia nr.2992/29.10.2003 – desfiinţată şi publicată integral;
6. Dispoziţia nr.3135/13.11.2003 – desfiinţată şi publicată integral;
7. Dispoziţia nr.3332/9.12.2003 – desfiinţată şi publicată integral;
8. Dispoziţia nr.679/11.03.2004 – desfiinţată şi publicată integral;
9. Dispoziţia nr.796/19.03.2004 – desfiinţată şi publicată integral;
10. Dispoziţia nr.1344/31.05.2004 – desfiinţată şi publicată integral;
11. Dispoziţia nr.3414/21.12.2004 – desfiinţată şi publicată integral;
12. Dispoziţia nr.2537/15.07.2005 – desfiinţată şi publicată integral.

“Referitor la Dispoziţiile desfiinţate în parte, menţionăm că terenurile cuprinse în Hotărârea Î.C.C.J., ce revin în patrimoniul municipiului Constanţa, sunt evidenţiate prin marcare”, au precizat reprezentanții Primăriei.

Primăria municipiului Constanţa întreprinde toate demersurile administrative şi judiciare necesare în vederea punerii în executare a Hotărârii nr. 32/2019 a Î.C.C.J., se mai arată în comunicatul de presă transmis de instituția în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*